Florin Niculescu: un roman, cu inimă de țigan, cântă lumii ”muzica din vene”

”Muzica este peste tot, numai în partituri nu!”, spune artistul. S-a născut în România în urmă cu 41 de ani în zodia artiștilor, Vărsător. Cântă pe scenele lumii alături de cele mai importante figuri din muzică jazz. Lumea îl știe ca predecesorul lui Grapelli, un renumit jazzman francez de origine italiană, însă muzica pe care o transmite publicului larg este un mix original de lăutărie și jazz. Trăiește în Franța de 18 ani. Și-a revăzut familia în formulă completă anul trecut la Milano, după 8 ani de așteptare. La Villa Reale nr 16 se întâlnesc de regulă artiștii consacrați în mult așteptatele serate muzicale de vară. Am stat la discuții într-un restaurant, după un concert unde publicul a stârnit un ropot de aplauze aproape fără sfârșit…

Ti-ai imaginat vreodata că o sa ajungi la această etapă a vieții tale, când doar pronunțându-se numele tău lumea nu mai are nevoie de nici o altă prezentare?

Oamenii care iubesc ceea ce fac reușesc în viață, au forța necesară să strabată oricare drum și să ridice orice barieră. Se zbat pentru ceea ce au ei mai frumos și profund în sufletul lor. În felul acesta depășesc orice obstacol.  Nu cred ca foarte multă lume știe despre legea atracției a lui Abraham: ceea ce vrei să faci cu adevărat, o să faci, ceea ce nu vrei îndeajuns de mult, nu o să reușești. Nu există hazard, el este controlat, noi trebuie să îl incităm. Tot ceea ce ne propunem, dacă vrem cu adevărat, atragem. Trecem peste orice și reușim, dacă vine din străfundul sufletului.

Când ai început să cânți?

La 5 ani. Primul meu profesor a fost tata, iar al doilea a fost mama. Am făcut primele lecții eu ei, acasă. Tatăl meu este violonist, iar mama – violonistă și pianistă. Când am mers la școala de muzică, la 7 ani, profesorul a fost plăcut surprins și mulțumit când a văzut că nu trebuie să o ia de la zero; știam prima poziție la vioară și notele. Mi-am continuat apoi studiile liceale si post liceale, însă în mare parte am fost autodidact.

De ce un țigan a ales jazz?

Când încă eram la vremea alegerilor, simțeam cum se zbăteau în mine trei energii puternice ale muzicii: lăutărie, clasic, jazz. Mi-a plăcut întotdeauna mesajul lăutăresc, dar și sunetul ciudat, profund, armonic de jazz. Pe măsură ce creșteam reușeam să le pun împreună, să îmi folosesc imaginația, cunoașterea armoniei și controlul instrumentului pentru a da tot ce am mai spiritual: sunetul dragostei. Îmi plăceau sunetele profunde, unice, stranii totodată, mă atrăgeau ca un magnet. Le găseam foarte compacte ritmurile de jazz.

Care a fost parcursul vieții tale după ce ai plecat din țară?

Aveam 23 de ani când am plecat în Franța. Mi-am dorit întotdeauna să cânt muzică jazz, iar România nu era tocmai postul ideal pentru asta. Am început să cânt în cabarete rusești muzică cu tentă țigănească, pentru că eu fac parte dintr-o comunitate foarte importantă de muzicanți țigani, lăutari. Acolo se strângeau în fiecare seară elitele Parisului, era un loc faimos, din păcate acum nu mai există. Am cunoscut acolo multe persoane alături de care am avut colaborări pe parcurs. În 1993 am făcut prima înregistrare

Există vreun personaj care te-a inspirat? Ai avut un model? La nivel internațional lumea te numește predecesorul lui Stefano Grapelli. A fost el modelul tău?

Oamenii au nevoie de exemple și modele. Nu pot să neg că sunt un discipol al lui Grapelli, doar pe de o parte. Originalitatea și respectul de sine pe care muzicanții trebuie să le aibă față de ceea ce cântă sunt extrem de importante. Oamenii ma apreciază pentru că sunt ceea ce sunt eu, nu uit niciodată de unde am plecat. Grapelli pentru mine a fost și este util ca un mare muzicant, pionier al viorii de jazz. Nu pot să uit alte elemente, cum ar fi cultura mea. Eu sunt țigan, lăutar, am învățat să cânt după ureche, dar din inimă și nu din partitură, din niște informații superficiale care îți dau dreptul să te duci la o anumită cotă de sentimente, reacții. Cultura puternică din care provin, o folosesc în favoarea mea. Este un amestec, de fapt, între respectul pe care i-l dau lui Grapelli și personalitatea cu care eu cânt. M-am născut în cultura asta de lăutărie, folclor. Țiganilor le curge muzica prin vene, notele sunt un contur. Muzica este peste tot, numai în partituri nu!

 

Ce ai luat de la tatăl tău?

Tot. Îl ador pe tatăl meu pentru că are o personalitate aparte și e un muzician foarte special. În primul rând face parte dintr-o generație care e greu de găsit în zilele noastre, acea generație care cântă din inimă, pentru inimi. Cântăreți care fac cu plăcere ceea ce fac, simt, trăiesc ce cântă. Tatăl meu mi-a imprimat forța, puterea unui animal care vede prada, o fixează și o înfulecă. O forță de viață fantastică. Cred că am luat tot, atât cât am putut. Îl iubesc nespus.

Și de la mama?

De la mama am luat sensibilitatea, înțelegerea, dar mai ales stabilitatea, elemente fără de care forța nu are nici un ecou. Părinții sunt un exemplu pentru mine.

 

Care a fost unul din cele mai emoționante moment care îți vine acum în minte?

În 2007 a fost un moment de vis. Am participat la ultimul concert al marelui jazzman mondial Oscar Peterson de la Carnegie Hall din New York. Artistul a colaborat foarte mult cu Grapelli, iar eu, la acel moment i-am ținut locul.Am fost singurul european, ca să nu mai spun român sau țigan, care a fost invitat să participe pe 8 iunie anul trecut la seara specială Oscar Peterson. Au fost pe aceeași scenă nume extrem de importante pentru jazzul internațional: Russell Malone, Christian McBride, Dee Dee Bridgewater, Billy Taylor, Wynton Marsalis și mulți alții. Mă mândresc oriunde mă duc că vin din România, chiar dacă fac parte dintr-o cultură țigănească. Muzica trebuie să fie un mesaj pacifist.

Și cel mai frumos public, unde l-ai întâlnit?

Orice popor are sensibilitatea lui. Dacă ești un artist profund trebuie să găsești firul de legătură, sensibilitatea și momentul să faci din acea clipă ceva unic. Am cântat în toată lumea, pe toate continentele și prin toate țările. Nu cred că un public e mai bun decât altul. Trebuie să găsești conexiunea potrivită în transmiterea mesajului, trebuie să faci oamenii să participe.

Ai întâmpinat probleme că ești român de etnie romă?

Da. Am stat șapte ani fără acte în regulă la Paris. Actele le-am obținut cu ajutorul vedetelor din Franța pe parcursul colaborărilor mele cu ele, în toți acești ani. Mulți s-au reunit, într-un concert de susținere și prietenie pentru mine, care a fost televizat și transmis la radio. S-au adunat și peste 1.000 de oameni care aveau pancarde: ”Florin, nu te lăsăm să pleci de la Paris!”. A doua zi, ministrul de cultură de atunci, mi-a trimis acasă o scrisoare prin care își arăta recunoașterea pentru participarea mea la viața artistică franceză. După două săptămâni aveam actele în regulă. Acum mă consider împlinit, mai ales pe plan spiritual, că asta e foarte important. În rest, așa cum spuneam la început, dacă îți dorești ceva cu adevărat, e imposibil să nu reușești!

Daniela Vițelaru