Membru PACT, ameninţat cu fabricarea unui dosar penal pentru că a îndrăznit să protesteze

2017_04_24_img_9131_rsz_crpPlatforma Acţiunea Civică a Tinerilor susţine şi se alătură mişcărilor de protest din intervalul 29 aprilie – 1 mai 2017 împotriva adoptării legii graţierii şi modificării legislaţiei penale organizate de grupurile civice Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Sibiu Uniţi Salvăm, Aradul Civic, Oradea Civică, Corupţia ucide, ACTI Craiova, Civica Iaşi #REZISTENŢA.  Membrii PACT vor fi prezenţi în stradă pentru a sancţiona încercările repetate ale actualei majorităţi parlamentare de sabota lupta împotriva corupţiei. Facem apel către toţi cetăţenii de bună credinţă care au protestat împotriva ordonanţei 13 să se alăture acestui protest.

Mai multe detalii puteţi găsi aici: https://www.facebook.com/events/1340909002653958/

De asemenea, PACT solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe de urgenţă la încercările de a reînvia OUG prin proiectul de lege privind graţierea.

Membrii PACT vor continua să protesteze împotriva abuzurilor coaliţiei PSD-ALDE, în ciuda intimidărilor la care sunt supuşi zilnic protestatarii paşnici.
Cel mai recent exemplu îl constituie cazul lui Cristian Mihai Dide, membru PACT, care a fost ameninţat cu “fabricarea” unui dosar penal pentru că a protestat în faţa Primăriei Bucureşti.
Astfel, Cristian Mihai Dide, alături de mai mulţi protestatari au luat parte, miercuri, 26 aprilie 2017, la un protest în faţa Primăriei Capitalei, nemulţumiţi de faptul că le este refuzat constant dreptul de a organiza proteste publice în faţa instituţiei. Aceştia au fost  legitimaţi atât de Poliţia locală, cât şi de Jandarmerie, iar Cristian Mihai Dide a fost ameninţat cu un dosar penal, în urma unei înscenări. După ce aproape timp o oră troleibuzele au trecut unul după altul pe lângă maşina protestatarilor parcată lângă primărie, troleibuzele au fost oprite. Brusc, acestea nu mai puteau trece pe lângă maşina protestatarilor. Precizăm că pentru infracţiunea de obstrucţionare a traficului se întocmeşte dosar penal. Redăm mai jos declaraţia lui Cristian Mihai Dide:
“Noi am parcat maşina pe banda de autobuz şi ne-au depăşit zeci de troleibuze. Când au văzut că nu vreau să plec, au chemat o maşină de la RATB şi au dat comandă să nu ne mai depăşească niciun troleibuz, ca să îmi facă mie dosar penal pentru blocarea mijloacelor de transport.

Au venit, au parcat în faţa mea mea, în faţa dubiţei noastre, o maşină RATB portocalie, de intervenţii, şi respectivul îmbrăcat în verde a informat primul troleibuz din spatele dubiţei mele că nu mai trece nimeni de această dubiţă. (…) Au rămas trei troleibuze blocate în spatele dubiţei mele pentru că au primit comandă şi se aude pe filmarea unui şofer <<domne, noi trebuie să ne oprim pentru că am primit comandă>>”, a declarat acesta.

Este ridicol şi revoltător că o insituţie precum Primăria Municipiului Bucureşti are drept preocupare organizarea unor înscenări cu scopul de a fabrica dosare penale împotriva unor cetăţeni care protestează paşnic. Acest comportament este un abuz de putere specific regimurilor totalitare care nu poate fi tolerat într-un stat democratic. PACT face apel către toate organele abilitate să se sesizeze împotriva acestor acţiuni grave şi ilegale ale instituţei conduse de Gabriela Firea.

***

PACT reunește „tinerii” – nu atât ca vârstă, cât mai ales ca spirit — toți cetățenii care încă mai cred în șansa unui viitor mai bun pentru România și își asumă responsabilitatea de a acționa împreună pentru acest ideal.

PACT are o orientare politică de centru și militează pentru responsabilizarea și implicarea cetățenilor în formularea și punerea în practică a soluțiilor de dezvoltare, într-un cadru de dialog pragmatic și axat pe nevoile comunității. Proiectul de țară asumat este atingerea într-o generație a nivelului mediei UE pentru toți indicatorii fundamentali de dezvoltare.

Demersul nostru se bazează pe patru principii fundamentale: Profesionalism, Acțiune, Comunitate, Transparență. Într-un cuvânt: PACT.

 

Februarie-Martie 2017 – #rezist

unnamed (2)Ultimele două luni au fost marcate de implicare și spirit civic. Românii au înțeles că democrația nu este un exercițiu ocazional și că împreună pot ajunge la schimbarea pe care și-o doresc. Lunile februarie și martie pot fi rezumate sub un singur cuvânt: #REZIST.

Protestele #rezist

După noaptea de 31 ianuarie, când a fost dată celebra Ordonanță 13, am fost martorii celor mai mari proteste de după Revoluție: peste 600.000 de oameni au fost în stradă în toată țara. Membrii PACT au fost alături de protestatari zi și noapte, ajutând la crearea celei mai importante opoziții la majoritatea guvernamentală: strada.

unnamed (1)Unul dintre cei mai activi protestatari este colegul nostru, Cristian-Mihai Dide. El și-a mutat biroul în Piața Victoriei și protestează în fiecare zi. A fost caracterizat ca un exemplu de civism, perseverență și #rezistență. Povestea lui Dide este remarcabilă.

Puteți citi mai multe despre el: Portret de #REZIST de la Teleorman – Sebastian Burduja, Protestatar #rezist, amendat de 6 ori şi luat cu duba. O lecţie de civism şi demnitate – EpochTimes Romania, Manualul de intimidare a protestului paşnic în România 2017: amenzi, ameninţări, abuzuri – Sebastian Burduja.

În timpul acestor două luni, PACT a luat numeroase poziții împotriva încălcărilor flagrante ale statului de drept și democrației de către majoritatea guvernamentală PSD-ALDE.

România are nevoie urgentă de un Guvern CREDIBIL. PACT solicită demisia Guvernului Grindeanu.

Nu dormim, vă păzim: PSD şi ALDE pregătesc noi atacuri la adresa justiţiei

Opriţi subminarea statului de drept. Membru PACT, victima încercărilor de intimidare a protestatarilor

Din Piaţa Victoriei, la Palatul Parlamentului. PSD şi ALDE continuă războiul cu românii cinstiţi prin Şerban Nicolae, vocea infractorilor din Parlament

PACT solicită PSD retragerea sprijinului politic pentru Cătălin Rădulescu, deputatul care ameninţă cetăţenii cu mitraliera

unnamedPACT a redactat o Moțiune pentru România, semnată de aproximativ 20.000 de români. Este o moțiune civică pentru rezolvarea conflictului politic din România și pentru așezarea democrației românești pe baze sănătoase. Poate fi semnată în continuare, aici.

Președintele PACT, Sebastian Burduja (foto 3), a fost invitat la mai multe emisiuni din țară și din străinătate (TVR1, Antena 3, Realitatea, etc)  și a dat mai multe declarații despre ”Revoluția Luminii”pentru publicații străine: France24, Euronews, IBTimes, Spiegel, Extreme Alaska.

În timpul protestelor, zvonurile cu oameni (și câini) plătiți de Soros și multinaționale pentru a protesta au fost răspândite de televiziunile de casă ale partidelor și de politicienii de la putere. Sebastian Burduja a fost victima unui alt fel de aparat de propagandă: conturile false de Facebook. Mai multe, aici.

Viitorul României

Președintele PACT, Sebastian Burduja, și directorul executiv PACT, Alin Iliescu, au scris în Republica despre cum arată partidele din România de astăzi și cum ar trebui să arate de fapt. Partidele politice sunt instituții nereformate care au favorizat apariția unei prăpastii între cetățeni și politicieni. Elefantul democraţiei româneşti este (tot) partidul, iar modul în care partidele politice funcționează trebuie regândit în profunzime pe cinci tipuri de resurse: oameni, idei, finanțare, organizare și comunicare. Articolul poate fi citit integral, aici.

Sebastian Burduja a fost invitat la Forumul de la Bruxelles, organizat de The German Marshall Fund of the United States. Impresiile de la acest eveniment de talie mondială, care aduce în atenţia publică principalele provocări ale lumii, aici.

Un alt articol marca Sebastian Burduja și Alin Iliescu este despre o rețetă în trei pași pentru creșterea economică în România. Un articol extrem de necesar, mai ales în contextul ”generozității” actualului guvern.

Marșul pentru Europa

Un moment important din luna martie a fost Marșul pentru Europa pe care PACT a avut onoarea să-l co-organizeze alături de două ONG-uri internaționale: Stand Up for Europe și We are Europe. PACT s-a remarcat ca fiind cel mai european partid de pe scena politică românească.

Implică-te. Donează. Urmăreşte-ne pe Facebook.