In 2016 aproximativ 51.000 de romani au vizitat Dubai

Dubai skyline and Burj KhalifaDubai, stat component al Emiratelor Arabe Unite, reprezintă una dintre principalele destinaţii turistice externe ale românilor. Anul trecut, emiratul a fost vizitat de 51.000 de turişti din ţara noastră. Tocmai de aceea, este bine să cunoaştem obieciurile şi tradiţiile acestui emirat, mai ales că şi în perioada care urmează turiştii români aleg Dubai.

Sectorul turistic din Dubai și-a conservat tendința ascendentă de la începutul lui 2017, Departamentul de Turism și Comerț al Emiratelor (Dubai Tourism) raportând o creștere spectaculoasă de 11% a vizitatorilor din toată lumea în primele trei luni ale anului, raportată la aceeași perioadă a anului 2016. Din ianuarie până în martie 2017, 4,57 milioane de călători au vizitat orașul, o creștere de două ori mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut.

Luna Sfântă a Ramadanului este unul dintre cele mai interesante momente în care poți vizita orașul Dubai, deoarece în această perioadă localnicii își regăsesc rădăcinile culturale, iar evenimentele speciale și spectaculoasele ospețe Iftar (masa de seară, singura permisă în post) îi dau o savoare deosebită. Cum Ramadanul începe în jurul datei de 27 mai, am adunat la un loc tot ce trebuie să știi pentru a sărbători această lună specială în Dubai.

Raffles Dubai IftarCe este Ramadanul?

Pentru musulmanii din toată lumea, Ramadanul este cea mai sfântă perioadă a anului. Este a noua lună a calendarului islamic, și momentul în care se presupune că Profetul Mohamed (pacea fie cu el) a primit primele versuri din Sfântul Coran. În acest an, Ramadanul începe în Emiratele Arabe Unite pe 27 mai și se termină pe 24 iunie – în calendarul Gregorian datele propriu zise variază de la an la an, deoarece se stabilesc în funcție de calendarul islamic. Festivalul Eid Al Fitr marchează sfârșitul Lunii Sfinte. În fiecare an, Ramadanul aduce binefaceri spirituale și sociale, și nu doar pentru musulmani, ci pentru toată lumea.

ÎN UAE și în toată lumea musulmană, vechile tradiții islamice, cultura și ospitalitatea specifică acesteia, ating un apogeu în timpul Lunii Sfinte. Profită de acest moment pentru o experiență culturală cât mai completă în Dubai.

downtownCUM POȚI PARTICIPA CA VIZITATOR

În adevăratul spirit al Ramadanului, oricine este binevenit. Poate fi un moment revelator, de aceea toți turiștii sunt încurajați să afle cât mai multe despre semnificația Lunii Sfinte și despre obiceiurile ei. Cea mai bună metodă de a face asta este să vizitezi Centrul pentru înțelegere culturală Sheikh Mohammed, aflat în cartierul istoric Al Fahidi. Acesta a fost înființat special pentru a educa turiștii și expații cu privire la cultura Emiratelor, și funcționează sub sloganul „Uși deschise, minți deschise“, astfel încât toți vizitatorii sunt invitați să pună întrebări și să participe la discuții.

Printre nenumăratele evenimente ale Ramadanului se aflăși ospețele nocturne Iftar. Tradiția spune că postul se întrerupe întâi prin curmale, urmate de o suită de preparate tradiționale arăbești. În curtea clădirii istorice a centrului (unde se aflăși impunătorul turn de vânturi) te vei putea așeza cu picioarele încrucișate pe podeaua tapițată și te vei putea bucura de mâncarea delicioasă, tradițională.

DE LA POST LA OSPĂȚ – MESE MEMORABILE

Ironic, Luna Sfântă a devenit una nu doar cu postul, ci și cu ospețele. Dacă nu ai avut până acum ocazia de a te bucura cu adevărat de o masă tradițional arabă, atunci nu există un moment mai bun decât după apusul soarelui, în timpul Ramadanului. Orice local din oraș – de la vânzătorii de pe stradă până la cele mai rafinate restaurante ale emiratului – servesc cea mai bună mâncare, atât tradițional arabă, cât și internațională.

Iftarul începe la apus și continuă până la orele mici ale dimineții, când deopotrivă generoasele bufete Suhoor sunt amenajate. Corturi maiestuoase luminate de felinare, ibrice și cești de cafea tradiționale arăbești și platouri de curmale coapte și laban rece – un iaurt tradițional – întâmpină oaspeții, în timp ce sunetele blânde de oud calmează pânăși cele mai agitate minți.

Mai jos găseşti 5 recomandări de mese de Iftarpe care le poţi încerca în acest sezon în Dubai:

BENEFICII SPIRITUALE

Cel mai important lucru în această lună este postul pe care credincioșii îl țin de la răsărit până la apus. Cum scopul lui este de a le aminti oamenilor de valori precum modestia, răbdarea sau spiritualitatea, credincioșii trebuie să se abțină de la a mânca, bea, fuma, face sex sau chiar de la a avea gânduri impure în intervalul de post. Postul este menit să îl aducă pe credincios mai aproape de Dumnezeu și de a îi aminti de suferința celor mai puțin norocoși – este un moment de detașare de plăcerile lumești și de concentrare pe sine.

Ramadanul este de asemenea considerată luna milei, în care intențiile nobile și faptele bune vor aduce cu sine o răsplată mult mai mare în restul anului. Astfel, mulți oameni fac acte caritabile în această perioadă, practică abstinența sexuală și citesc Coranul. În timpul Ramadanului se distribuie către nevoiași așa-numitul Zakat (o taxă percepută special pentru acte caritabile). Dincolo de hrănirea săracilor și grija pentru văduve și orfani, Coranul recomandăși alte mici acte de bunăvoință – ele nu trebuie să se întâmple doar între musulmani, ci se pot răsfrânge și asupra celor de alte religii.

IMPACT SOCIAL

Islamul interzice minciunea, înșelătoria, cearta, trădarea, calomnia și bârfa, și toate acestea sunt și mai importante în timpul Ramadanului. Această lună este dedicată comunității, invitând oamenii să se uneascăși să se ajute reciproc în evoluția lor, ca ființe umane.

În atmosfera spirituală care se naște astfel, afacerile trec pe plan secund și relațiile de familie devin centrul preocupărilor oamenilor. Masa permisă, Iftar, devine un moment în care membrii familiei se adună laolaltă pentru a se bucura împreună de ospăț. Musulmanii invită, de multe ori, la Iftar și pe prietenii lor de alte confesiuni, astfel încât acesta este un moment minunat în care să te familiarizezi cu tradițiile islamice. Indiferent de religie sau credințe, oricine se poate bucura de temele acestei luni binecuvântate – toleranța, compasiunea, recunoștința și, mai mult decât orice, generozitatea.

Despre Departamentul de Comerț și Turism din Dubai (Dubai Tourism)

În viziunea poziționării Dubaiului pe primele poziții ale turismului internațional, atât ca destinație de vacanță, cât și ca hub comercial, misiunea Dubai Tourism este ca publicul global să aibă constant Dubai în vedere, deopotrivă pentru a atrage turiștii și investițiile în emirat.

Dubai Tourism este principala autoritate de planificare, supraveghere, dezvoltare și marketing a sectorului turistic din Dubai; promovează sectorul comercial al emiratului; și este responsabil de licențierea și clasificarea tuturor serviciilor turistice, inclusiv cele hoteliere, operatorii de tururi și agențiile de turism. Mărcile și departamentele care țin de Dubai Tourism includ Biroul de Evenimente și Convenții din Dubai, Festivaluri Dubai și Biroul de Retail (cunoscut sub denumirea mai veche de Biroul de Evenimente și Promoții).

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s