Părinții sunt invitați să redescopere invenția numită copilărie

UntitledȘcoala de televiziune Junior International TV organizează la Londra alături de Cabinetul psihologic Andreea Stoica al doilea seminar dedicat părinților, intitulat Invenția numită copilărie. „Evenimentul are loc” la Hotel Novotel Excel in Sala London II, 7 Western Gateway, Royal Victoria Dock, London E16 1AA, sâmbătă, 31 octombrie 2015, la ora 1 p.m.

Junior International TV continuă proiectul dedicat în exclusivitate părinților și planifică următoarea întâlnire în cadrul căreia vor fi prezentate teme de interes, vor fi dezbătute idei și comportamente și vor fi oferite sfaturi pentru o mai bună înțelegere a copilului și pentru o relație prielnică în cadrul familiei.

Invenția numită copilărie este o continuare a primului seminar, „Comunicarea eficientă dintre părinți și copii”, și își propune să vină în întâmpinarea problemelor pe care părinții le pot întâlni în relația cu cei mici, dar și să recomande alte subiecte cum ar fi: posibilitățile pentru creșterea copiilor fericiți, în ce activități extrașcolare trebuie să fie implicați aceștia, jucăriile potrivite la fiecare vârstă, cum pot fi convinși să răspundă pozitiv solicitărilor și care trebuie să fie atitudinea corectă față de copilul dificil.

Cel de-al doilea seminar este gândit în urma feedback-ului primit din partea părinților cu privire la problemele pe care le găsesc în relația cu cei mici și la răspunsurile avizate de care au nevoie. La fel ca la evenimentul precedent, va fi urmărită aceeași structură de organizare: în prima parte a întâlnirii, vor fi prezentate subiectele discuției de către psiholog, iar în a doua parte, timpul va fi alocat sesiunii de întrebări și răspunsuri.

Școala de televiziune Junior International TV a inițiat proiectul dedicat părinților vrând să-i sprijine pe aceia care caută alternative pentru o mai bună creștere a copilului și care sunt deschiși oportunităților venite din partea specialiștilor. Andreea Stoica este un psiholog cu experiență, care își desfășoară activitatea în cadrul cabinetului pe care îl conduce și care, în ultimii opt ani, a contribuit la soluționarea a numeroase cazuri, de la prevenirea dificultăților în viața de cuplu, la îmbunătățirea relației părinte-copil.

Dacă ești un părinte modern și dacă ții la relația dintre tine și copilul tău, vino la întâlnirea de sâmbăta viitoare! Te așteptăm!

Pentru mai multe informații, este disponibilă adresa de email studio@juniorinternationaltv.com.

Promo: https://www.youtube.com/watch?v=PV2W6FkFrXM

Redactia

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s