Singura revistă bilingvă dedicată excelenţei româneşti din diaspora a lansat ediţia italiană

DSC_0012Revista ROMANIA IN CONTACT şi-a lansat la Roma  în data de 6 martie a.c. ediţia italiană. Singura revistă bilingvă (româno-engleză) dedicată excelenţelor româneşti din întreaga lume şi lansată la Londra in 2013, şi-a lărgit orizonturile spre una dintre cele mai numeroase comunităţi de români din afara graniţelor. Cu această ocazie, Romania in Contact a organizat conferinţa “Prejudecăţi fără frontiere”la Academia Romana din capitala Italiei.

Timp de două ore, cele şapte personalităţi române şi italiene invitate la prelegere au dezbătut stereotipurile cu care se confruntă românii din ţările Europei, privite din mai multe unghiuri. Au fost prezenti Excelenţa Sa, Ambasadorul României în Italia, Dana Manuela Constantinescu, europarlamentarul Norica Nicolai, reprezentantul Biroului Naţional Împotriva Discriminării Rasiale (UNAR), Pietro Vulpiani, avocatul expert în imigraţie Fabio Maria Galiani, profesoara Mihaela Gavrila (Universitatea Sapienza din Roma), business trainner-ul Carmen Okabe şi fondatoarea revistei, Daniela Vitelaru. Intervenţiile au fost moderate de jurnalista Anca A. Mihai.

Evenimentul s-a desfăşurat în sala de conferinţe a Academiei Romane de la Roma şi a fost organizat cu sprijinul instituţiei-gazdă, a Institutului Cultural Român şi al Biroului Naţional Împotriva Discriminării Rasiale (UNAR) din Roma.     

DSC_0116Ambasadorul a deschis discuţiile şi a subliniat necesitatea unor mijloace de informare mature şi echilibrate. Diversificarea presei româneşti în diaspora este un lucru pozitiv şi contribuie la procesul unei informări corecte şi exhaustive legate de bune practici de integrare, de acomodare şi de drepturile şi îndatoririle românilor în calitate de cetăţeni europeni. Potrivit Ambasadorului, “comunitatea românească din Italia are nevoie de poveşti de succes, poveşti reale, care să motiveze, să devină modele şi să creeze sinergii pozitive, are nevoie de o reprezentare veridică a realităţilor economico-sociale atât din România, cât şi din statele care găzduiesc comunităţi de români”.

La caracterul european al discuţiei au contribuit prezenţa şi informaţiile aduse de europarlamentarul Norica Nicolai, sosită special de la Bruxelles. Politicianul a precizat că Europa se confruntă cu fenomenul imigraţiei de mai bine de 10 ani şi fiecare guvern trebuie să pună mai mult accent pe competenţele cetăţenilor şi mai puţin pe naţionalitatea acestora. Plecare românilor în alte state a cauzat un deficit substanţial României privind forta de munca si competentele. Europarlamentarul nu poate spune dacă va exista curând un flux migrator în sens invers, dar a atras atenţia că singura salvare a Europei este acceptarea şi integrarea străinilor, de fapt principiul care stă la baza formării Uniunii Europene.

Jurnalista Daniela Vitelaru, fondatoarea proiectului Romania in Contact în capitala Angliei, a explicat că revista a luat naştere din dorinţa de a lupta împotriva stereotipurilor legate de români. Prejudecăţile formate în necunoştinţă de cauză mai întâi în societatea italiană şi apoi în cea a Marii Britanii au determinat-o să lanseze trendul unei publicatii pozitive, care prezinta elitele in articole inspirationale si motivationale, traducandu-le totodata si in limba engleza, astfel incat informatia sa ajunga la cat mai multe urechi. Publicatia este ingenioasa prin coperta dubla si atragatoare prin calitatea prezentarii. Un exemplu de poveste de succes care apare in revista este Carmen Okabe, life coach, care deschide numărul doi al publicaţiei. Femeia de afaceri a participat la conferinţă sosind direct din Elveţia.

DSC_0060Sociologul Mihaela Gavrila, profesor la Facultatea de Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Sapienza din Roma si antropologul Pietro Vulpiani (UNAR) au convenit ca prejudecatile sunt necesare, atata timp cat nu impiedica adevarata cunoastere a unei persoane.

Dezbaterea s-a încheiat cu intervenţia avocatului Fabio Maria Galiani care, printr-o prezentare pe ecran, a arătat impactul imagine-emoţii şi în ce fel acestea se pot răsfrânge asupra percepţiei unui fenomen. “Frumuseţea se naşte din diversitate” a arătat expertul în imigraţie. Legat de justiţie, avocatul a explicat ca românii continuă să fie discriminaţi subtil în sălile de tribunal.

La final, publicul larg a avut ocazia să o asculte pe soprana Letiţia Viţelaru (Accademia del Teatro La Scala di Milano) acompaniată la pian de Mirco Roverelli.

Redactia ROMANIA IN CONTACT Italia

Anca A. Mihai

Redactor Sef

anca.a.mihai@romaniaincontact.com

(+39)3493452268

This entry was posted in Italia and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s