Marea Britanie: William Branza s-a intalnit cu romanii din Nottingham

12 septembrie 2011

Aflat în vizită de lucru, în Marea Britanie, preşedintele comisiei parlamentare a comunităţilor de români din străinătate, deputatul William Brînză (foto), a avut o serie de întrevederi cu liderii studenţilor şi cu preşedinţi de asociaţii din Nottingham, Londra, Liverpool şi Leeds.

Unul dintre subiectele principale în cadrul discuţiilor purtate de deputat cu românii prezenţi la acţiune l-a constituit proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. Aceştia şi-au exprimat dezamăgirea vis-a-vis refuzul opoziţiei de a le respecta acest drept, de a se implica în viaţa politică din România, ţară în care cei mai mulţi dintre ei intenţionează să revină, şi au solicitat adoptarea Legii.

”Am iniţiat acest proiect şi am inivitat partidele politice să dea dovadă de maturitate.Votul prin corespondenţă nu este al PDL-ului , al PSD-ului sau PNL-ului, este un câştig pentru România. Dreptul la vot pe lângă faptul că este o datorie morală faţă de românii din străinătate, care au suţinut PIB-ul României (în 2010, potrivit Daily Mail, românii din UK au trimis zilnic în ţara aproape 500.000 de lire, adică 563.000 de euro) este si o obligaţie constituţională. În prezent, doar cel mult 5% dintre românii aflaţi în străinătate pot vota şi asta din cauza distanţelor foarte mari până la secţia de vot. Acest proiect va rezolva problema distantelor şi va oferi tuturor sansa de a vota aşa cum le dictează conştiinţa”, a declarat deputatul Brînză. Referitor la problema accesului cetăţenilor români pe piaţa britanică a muncii, deputatul a arătat că vor continua demersurile diplomatice şi parlamentare pe lângă Guvernul britanic, pentru ca românii să beneficieze de drepturi egale cu ceilalţi cetăţeni ai statelor membre UE. Aflat în vizită în campusul Universităţii din Nottingham, la invitatia studentilor romani, deputatul le-a vorbit acestora despre Statutul studentului, document elaborat în premieră de Ministerul Educaţiei, ce reprezinta rodul a 5 ani de colaborare între organizaţiile studenţeşti şi minister.

”Studenţii vor putea solicita subvenţii pentru chirie, dacă aleg să nu se cazeze la cămin. În plus îşi vor putea evalua profesorii. Totodată, studenţii au dreptul la burse de merit şi sociale, la asigurare medicală gratuită, reduceri la transportul în comun. Ceea ce vreau sa va spun este ca vom creea premisele necesare pentru un învățământ superior de calitate, care să vă determine să nu mai plecați la studii în străinătate, ci să alegeți România”, a subliniat deputatul William Brînză. Parlamentarul le-a vorbit românilor și despre proiectele guvernului prin care se urmăreşte creşterea economică a României. ”Românilor li se oferă cadrul necesar pentru a reveni în ţară. Prin programul Kogălniceanu, puteţi accesa credite finanţate de stat. Programul vine în întâmpinarea micilor întreprinzători, a firmelor mici şi mijlocii, care au în vedere dezvoltarea afacerilor prin finanţări suplimentare oferind posibilitatea accesării de linii de credit cu dobândă subvenţionată de stat cu până la 70% şi cu o dobândă de de 6.5% anual”, a declarant deputatul. William Brînză a subliniat faptul că PDL are în vedere continuarea reformelor în domeniul sanitar astfel încât să se creeze condiţiile necesare revenirii în ţară a personalului sanitar care a ales să lucreze în Marea Britanie şi nu numai.

Înfiinţarea unui minister al fondurilor europene, pentru atragerea accelerată a fondurilor nerambursabile pentru investiţii, reforma administrativ-teritorială pentru descentralizare-debirocratizare şi dezvoltarea regională din bani europeni, adoptarea legislaţiei electorale pentru creşterea încrederii în Parlament au fost alte teme aplu dezbătute.

Redactia

This entry was posted in Comunicate de presa and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s