Banca Națională a României – Punct de întâlnire pentru noua generație de experți români

Între 12 şi 14 august 2011, se vor aduna la București două generaţii de români excepţionali – experţi consacraţi şi tineri specialişti din țară și din străinătate. Împreună vor căuta soluţii la problemele stringente ale României.

Forumul România Jună, organizat de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, sub înaltul patronaj al Băncii Naţionale a României, se bucură de sprijinul unor reprezentanţi de prestigiu ai societăţii româneşti actuale, domnul Academician prof. univ. dr. Mugur Constantin ISĂRESCU fiind mentorul acestui eveniment de excepţie. Totodată, Forumul reuneşte tineri români cu performanţe academice şi profesionale deosebite în ţară şi peste hotare, care au ocazia să se implice în elaborarea unei viziuni pentru dezvoltarea României pe termen lung.

 

Specialişti reputaţi. Profesionişti din cele 11 domenii de expertiză au fost invitaţi să modereze discuţiile în vederea creării unui dialog constructiv între generaţia actuală și cea în plină formare academică și profesională. Sandra Pralong și Codru Vrabie  se vor număra printre moderatorii grupului de expertiză Democraţie şi Justiţie. Experţi seniori care au acceptat moderarea dezbaterilor din grupul de expertiză Identitate Națională sunt: Alin Mureşan – expert al Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Codruţ Constantinescu – scriitor, editorialist Revista 22, consilier European, câştigătorul secţiunii Politică externă şi afaceri europene a celei de-a X-a ediţii a concursului “Tânărul Jurnalist al Anului” şi Alina Bădălan – reporter special la Jurnalul Naţional, care a obținut premiul special al UE în România „Pentru diversitate. Împotriva discriminării”. Radu Dudău, conferențiar la Facultatea de Filosofie a Universității București şi expert în geopolitica energiei, va modera discuțiile din cadrul grupului de expertiză Energie și mediu.

 Laureaţi la Gală prezenţi la Forum. Alături de alți studenţi şi doctoranzi de la universităţi de renume din străinătate, Radu Beleca, Cosmina Dorobanţu, Alexandra Dobra şi Mihai Copăceanu – toţi patru premiaţi la Gala LSRS 2011 – vor participa la Forum. Adevărate modele de performanţă academică, aceşti tineri sunt mereu cu gândul spre ţară. Cu prilejul Forumului vor reveni acasă pentru a contribui la conturarea unei viziuni de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani.

Participanţi de la universităţi de top. În primele săptămâni de înscrieri la Forum au fost primite aplicaţii de la absolvenţi şi doctoranzi români de la universităţi de prestigiu din întreaga lume, precum: Harvard University, Oxford University, Massachusetts Institute of Technology (MIT), London School of Economics (LSE) ş.a.

Înscrierea la Forum. Tinerii prezenţi la eveniment au oportunitatea extraordinară de a contribui la conturarea unei noi viziuni pentru România şi de a intra în dialog atât cu experţi consacraţi, cât şi cu tineri specialişti din diferite domenii de expertiză. Astfel, studenţii şi absolvenţii români de pretutindeni sunt invitaţi să se înscrie la Forum completând formularul disponibil online şi trimiţându-şi CV-ul la adresa romania-juna@lsrs.ro. Perioada de înscriere este 1 – 31 iulie a.c.

Pelerinaj la Putna. Tinerii români din întreaga ţară şi din lume sunt aşteptaţi să se alăture pelerinajului la mânăstirea Putna, pe 15 august, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna şi Primul Congres al Studenţilor Români de Pretutindeni – evenimente de o importanţă vitală în definirea şi consolidarea Statului Român Modern. Tinerii sunt invitaţi să participe la: Sfânta Liturghie, masa câmpenească, prezentarea concluziilor Forumului şi depunerea de coroane la Mormântul lui Ştefan cel Mare şi celelalte monumente istorice de la Putna. Programul zilei este disponibil pe site-ul evenimentului: http://www.romania-juna.eu/eveniment/program/.

Se va ridica simţul naţional, aproape adormit până acuma, şi va lua alt avânt, iar studenţii ce-au sosit din toate părţile şi-au făcut cunoştinţă şi legături de prietenie între dânşii… vor fi propagatorii cei mai zeloşi ai ideii că, lucrând uniţi şi conduşi de acelaşi ideal, vor contribui la deşteptarea şi mărirea neamului lor Această convingere va mări puterea lor de rezistenţă şi îi va oţeli în lupta pentru lege şi ţară… (Mihai Eminescu – după Serbarea de la Putna din 15 august 1871)

„România Jună” este un eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor Vimetco Alro și Banca Transilvania.

Evenimentul se bucură de susţinerea partenerului media principal Intact Media Group şi al partenerilor media Foreign Policy, Radio România Internaţional, Business Woman, 7Seri, Zile şi Nopţi, Ambition!, Business Review,Studenţie.ro, Lumebună.ro, Centruldepresă.ro, Best Resource, Stud-Life, Cariere Online, Glare Magazine, Business-edu. Metropotam.ro, Hipo.ro, Studentul.info, BusinessLive.ro, E-scoala.ro, OnlineStudent.ro, Amelie.ro, Academiclink, România în contact, Agenţia de presă RADOR, Business Cover, PR România.

Susţinem şi ne susţin: ANOSR, USR, RYE, EDMUNDO, Educativa, Senatul Studenţesc ASE Bucureşti, ASER, VIP, Edu-Tim, AEGEE Sibiu, AIESEC Bucureşti, AIESEC România, ASUB, ASB, Young Professionals Club, ELSA Bucureşti.

Redactie

This entry was posted in Comunicate de presa and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s