Romanul STABAT MATER în veşminte româneşti

Text: Geo Vasile

Romancier, dramaturg şi poet, Tiziano Scarpa (n. 1963, Venezia), a publicat mai multe romane şi volume de povestiri la mari Edituri, tip Einaudi, Feltrinelli, Rizzoli, Mondadori; prozatorul este şi autor al celui mai original ghid al Cetăţii Dogilor, “Veneţia e un peşte” (Editura Tritonic, 2009, 110 p., traducere în limba română de Geo Vasile) Stabat mater, 2008 (Torino, Einaudi, 144 p.), roman tradus în limba română tot de italienistul Geo Vasile şi care a văzut lumina tiparului zilele-acestea ( Constanţa, Editura EX PONTO, 2010, 172 p.), a primit în iunie-iulie 2009 două premii de mare rezonanţă naţională şi internaţională: Supermondello şi Strega.

Tiziano Scarpa este deasemeni autorul unor remarcabile radiodrame şi texte de teatru. Recent i-a fost tipărită o antologie de poezii : “Discorso di una guida turistica davanti al tramonto”, 2008. Volumul la care ne vom referi reuşeste să fie pe valul celor mai citite cărţi acum în Europa: biografiile romanţate ( document plus ficţiune) ale unor personaje celebre tip Marilyn Monroe, Maria Callas, marchizul de Sade, Petrarca etc. În cazul de faţă este vorba de Antonio Lucio Vivaldi (Venezia 1678 – Viena 1741), zis şi Preotul Roşu din pricina părului arămiu, autor al celebrelor concerte cunoscute sub numele de “cele patru anotimpuri”, dar şi al unor lucrări de muzică sacră între care şi un Stabat Mater, de unde şi titlul cărţii.

Aşadar, Stabat Mater e un roman psihologic de inspiraţie istorică, localizat în Veneţia începutului de veac XVIII. Protagonista este o elevă a lui Vivaldi, întrupare a singurătăţii, melancoliei, a non-comunicării, a unui zbucium sufletesc fără alinare; visele ei sunt delirante coşmaruri ale morţii în otrava neagră a mării şi a beznei. Moartea poate fi în chip alegoric chiar colega ei Maddalena din patul de deasupra, devenită deja o confidentă a Ceciliei, blândă, înţelegătoare şi totuşi fioroasă printr-un efect horror şi totodată umanizant voit de autor : seamănă prin şerpii negri încolăciţi în păr cu Meduza lui Caravaggio. Cecilia, copil abandonat, cântă la vioară în orchestra orfelinatului Pietà (devenit în veacul XX spital şi maternitate, unde a văzut lumina zilei autorul). Adolescenta Cecilia (nume ales deloc întâmplător, ştiindu-se că sfânta Cecilia este venerată şi ca patroană a muzicii) întrupează o anonimă fiinţă invizibilă în spatele grilajelor de metal cu care erau dotate cele două balcoane suspendate din biserica alăturată orfelinatului, menite să le ascundă de ochii enoriaşilor pe fetele-muziciene. Noaptea însă Cecilia scrie scrisori mamei pe care nu o cunoscuse.

Cartea este un epistolar-jurnal , un monolog al unui eu narativ de o acută sensibilitate.

This entry was posted in Lumea noastra. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s