Publicitatea este cheia

Câteva sunt elementele care fac ca un concert sã fie interesant pentru public, fãrã sã punem la socotealã orchestra care este stabilã într-un oraş. Acestea ar fi : dirijorul, solistul, programul. Totuşi mai este ceva, care aparent ţine de epoca modernã; publicitatea şi marketingul.

Mozart adesea se promova singur stând în faţa sãlii de concert şi anunţându-şi spectacolul pentru a aduce lume cât mai multã înãuntru. Atunci nici nu existau alte mijloace, dar astãzi posibilitãţile sunt multiple. O filarmonicã este obligatã ca pentru concertele normale din stagiune sã foloseascã pentru afişe doar spaţiile oferite de primãrie iar bugetul pentru publicitate este în genere destul de mic, dar desigur nimeni nu cenzureazã creativitatea si interesul de a face un afiş sã fie cât mai atractiv. Urmeazã internetul, ziarele, radioul şi televiziunea. Aproape toate filarmonicile au câte un site al lor pe care anunţã programul stagiunii şi pentru melomanii obişnuiţi asta ar fi suficient, nu însã şi pentru publicul larg.

Anunţurile la Radio România ( cãci posturile particulare nu prea vor sã aibã a face cu muzica clasicã) şi în registrele locale gratuite tip Şapte Seri sunt folositoare, dar iarãşi nu suficiente. Dovada clarã o face desfãşurarea imensã de forţe de promovare de la Festivalul Enescu, care umple pânã la refuz întotdeauna sãlile de concert cu public. Şi am ajuns la adevãratele motoare de promovare: ziarele, radiourile private şi mai ales televiziunile. Orice om de televiziune va spune cã aceastã promovare a genului nu se face, cãci cultura, muzica clasicã nu fac rating.

Gustul publicului larg care aduce acest rating este educat exact de televiziune. Şi aşa se închide cercul, dar în loc sã se urce, se coboarã din ce în ce mai jos.Cam în toate ţãrile occidentale se transmit sãptãmânal concerte la televizor şi nu doar pe posturi gen TVR Cultural care are un target limitat, deja amator de muzicã de calitate. Chiar şi în Turcia concertele orchestrelor din oraşele mari se transmit pe micile ecrane. Existã filarmonici în care directorii şi-au dat interesul şi s-au zbãtut sã creeze o legãturã cu televiziunile locale şi anumite concerte sã fie date pe post: Satu Mare , Cluj , Târgovişte, pentru a da doar câteva exemple. Şi desigur au gãsit deschidere şi din partea conducerii respectivelor televiziuni. Este minunat, dar nu de ajuns.

Promovarea de care ar avea nevoie muzica clasicã stã în mâinile posturilor naţionale, fie ele private sau de stat. Şi aici se închid porţile. Acele elemente de care spuneam la început: dirijorul, solistul, programul sunt valorificate doar prin promovarea întregului eveniment şi creearea interesului publicului. Cred cã instituţiile de culturã fac mult în marea lor majoritate şi adesea ar face mai mult dacã ar putea. Mingea rãmâne ridicatã la fileul mediei şi aşteaptã cam de imediat dupã Revoluţie sã fie jucatã.

Ioana Maria Lupaşcu

This entry was posted in Editorial. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s