Muzica şi sexul

bord De fapt… ucenicia şi hãrţuirea sexualã. Orele de instrument, orice instrument, spre deosebire de orice alt tip de orã de curs, se petrec în intimitate. În salã se gãsesc doar douã persoane, în spatele uşilor închise: profesorul şi elevul. Partea tehnicã de cântat la un instrument necesitã realmente demonstraţii tactile ale profesorului pe mâna, spatele sau piciorul elevei. În anii de studiu detensionarea braţelor – cel puţin la pian – şi eliberarea totalã a acestora în timp ce toatã greutatea şi presiunea se adunã în vârful degetelor este unul din cele mai grele obstacole de depãşit.

Astfel, ca şi în deprinderea tipurilor diverse de touché-uri sunt absolut necesare atingerile demonstrative. Din cauza situatiei permisive, de aici şi pânã la hãrţuirea sexualã nu mai este decat un pas.  Un pas mare, cãci limita finã este trecutã doar în funcţie de natura mai mult sau mai puţin perversã a profesorului. Sunt lucruri care se întâmplã atât de des în liceu şi în facultate, iar cei care practicã asta sunt atât de bine cunoscuţi.  Dar aceste practici nu sunt întâlnite doar în România, ci în întreaga lume.

Odatã terminatã şcoala se cam terminã şi cu hãrţuiala sexualã, adicã ea coboarã brusc la limitele aşa-zis normale, cu riscurile din orice domeniu de activitate. Câte şanse sunt sã se întâmple într-o bancã sau fabricã, tot atâtea sunt şi în cazul instituţiilor muzicale. Nu este un obicei şi rar am auzit de astfel de situaţii la maturitate. Însã în timpul anilor de studiu şansele sunt extrem de ridicate. Şi dacã în alte tipuri de astfel de întâmplãri favorurile sexuale se oferã în schimbul unor beneficii, profesorii care îşi hãrţuiesc elevele arareori oferã sau pot oferi ceva real, care sã conteze cu adevãrat în schimbul sexului cerut.

Nu pot oferi nimic altceva decât note mai mari la examene, ceea ce mie mi se pare a fi nimic. Acele note nu conteazã în viitor şi nu aduc nimic în viaţa cuiva. Dupã ce anii au trecut, pe cine mai intereseazã ce notã ai luat la examenul x din anul III?  Refuzul avansurilor însã, atrage dupã sine represalii. De cele mai multe ori aceşti profesori sunt refuzaţi de studente şi atunci încep problemele. Dacã notele mari nu schimbã sau nu îmbunãtãţesc neapãrat viitorul vreunei tinere, notele mici sau examenele picate ca puniţie pentru neacceptarea de a oferi sex aduce mari probleme.

Apoi sigur deşi toate acestea sunt bine cunoscute şi profesorii-hãrţuitori ştiuti de colegii lor, totuşi nota micã la examen face ca eleva sã nu mai fie credibilã, sã parã cã îşi cautã scuzã pentru propria incapacitate.Eu fac referire la elevã, dar poate fi şi vorba de un elev bãiat, cãci şi profesorii sunt perverşi simpli, pedofili sau homosexuali sau diverse combinaţii între aceste variante.

O remarcã totuşi – arareori se ajunge ca un profesor tânãr de instrument sã îşi hãrţuiascã elevele. Se întâmplã cu respectabilii şi distinşii domni trecuţi de o anumitã etate, care folosesc adesea un limbaj complicat vrut a denota elitism, a cãror mimicã ursuzã poate îndepãrta orice bãnuialã. La adãpostul familiei de acasã şi a discursurilor sforãitoare din faţa pãrinţilor, hãrţuiesc nenumãrate generaţii de eleve şi pentru cã arareori reuşesc sã aibã şi satisfacţia împlinirii sexuale pedepsesc, rãzbunându-se cu sete şi rãutate. Deşi mulţi se vor preface a fi miraţi, conservatoarele de peste tot colcãie de asemenea situaţii, binecunoscute de toatã lumea.

Uneori se întâmplã ca eleva sa cedeze avansurilor profesorului de fricã sau cu speranţa unor beneficii. În opinia mea, aceasta este o mare greşealã şi o mare prostie în acelaşi timp. Beneficiile sunt mult prea mici pentru a putea fi mãcar puse o secundã în balanţã cu asemenea compromis mutilator. Iar frica de asemenea nu stã în faţa murdãririi scârboase. De ruşine , de teama de a fi judecatã sau de a nu fi crezutã fata tace, însã tãcerea nu duce nicãieri, dar toate astea se întâmplã la o vârstâ la care personalitatea nu este încã întru totul formatã, sunt vârste fragede, precum cele ale preadolescenţei, adolescenţei sau imediata trecere a acestei perioade.

O foarte bunã prietenã a mea, când în clasa a XII a de liceu a hotãrât sã nu mai continue muzica a justificat alegerea sa:” Şi în  mediul ãsta ar trebui eu sa creez?” Avea dreptate, doar cã odatã ajunsã la vârsta maturã, aceste probleme cam iau sfârşit, de ele te izbeşti la tot pasul când încã eşti pe bãncile şcolii şi mai ales ale facultãţii .

Ioana Maria Lupaşcu

This entry was posted in Editorial. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s