Învãţãmântul muzical românesc…încotro?

ioana lupascu

Cele patru puncte cardinale existã şi aici : la Est şi la Vest gãsim interesul pãrinţilor şi al copiilor pentru ca la Nord şi la Sud sã stea cel al profesorilor şi sistemul de organizare al acestui învãţãmânt. Toate cele patru puncte sunt, momentan, aproape catastrofale.

Pe de o parte  pãrinţii nu-şi mai educã copiii, nu îi mai îndeamnã sã înveţe muzicã şi dacã o fac, aleg calea diletantã a diverselor cercuri unde se predau diverse şi mai nimic în fapt. Dintre cei puţini care îşi înscriu copiii la o adevãratã şcoalã de muzicã, majoritatea nu sunt realmente interesaţi sã îşi formeze fiii prin muncã şi disciplinã, simţindu-se lezaţi când profesorii ceartã sau vorbesc celui mic despre obligativitatea studiului.

Supravegherea de acasã este aproape nulã, cerinţele de performanţã la care nu se poate ajunge decât prin muncã susţinutã, par un fel de freak of nature. La celãlalt pol stau copiii, care sunt de fapt cel mai puţin vinovaţi. Cãrui copil îi place sã munceascã? Şi o face şi de bunã voie? Care copil are discernãmânt şi este responsabil? Deşi acum toate acestea tind sã disparã într-un mare haos educaţional, copilul are structural nevoie de autoritate, disciplinã, ordine, trebuie împins de la spate, dus la anumite activitãţi contructive – sport, artã – care îl formeazã chiar dacã rareori se transformã într-o profesie adevãratã în viitor.

Într-un alt capãt stau profesorii, care, pe de o parte nu ştiu, pe de alta nu vor, într-un cuvânt nu-i intereseazã. Cei mai în vârstã, cu experienţa şcolii vechi şi serioase sunt daţi adesea la o parte şi nu mai au cu cine lucra, deşi ar face-o, iar cei care au cu cine lucra nu doresc sa o faca. Minima rezistenţã şi aruncatul cu praf în ochi asigurã traiul de zi cu zi, de ce sã-ţi baţi capul mai mult? Când pãrinţii au bani, profesorul umflã elevul cu pompa de aer şi iluzii mincinoase, fãcând toatã familia sã nutreascã speranţele unei mari cariere, care însã din lipsã de talent şi şcoalã  se sparg precum un balon la prima adevãratã confruntare, unde profesorul nu a putut pune un cuvânt în ajutorul preferatului sãu. Dar mulţi nu înţeleg nimic din eşec. Hrãniţi atâta timp cu baloane roz, pun nereuşita pe seama nedreptãţilor, care de fapt sunt precum aerul în muzicã, deci extrem de la îndemânã de folosit la nevoie.

Capul însã este sistemul, care pare a fi fãcut în aşa fel încât sã distrugã şi puţinul rãmas. În urmã cu zeci de ani, şcoala româneascã muzicalã era puternicã şi apreciatã peste tot în lume, iar sistemul de educaţie se ocupa ca lucrurile sã rãmânã aşa. Şcoala era serioasã, la fel şi profesorii. Şi oriunde mergeau, românii aveau rezultate de vârf. Dacã oribila plagã comunistã a avut ceva bun, atunci acest tip de organizare a fost acel punct bun. Existau Bursele Enescu, existau cantonamente cu soliştii pentru pregãtirea marilor concursuri, specializãri la marea şcoalã rusã, concertele care se organizau aveau deschidere cãtre marele public fiind transmise la radio şi televiziune. Praful s-a ales de toate acestea. Debandada din minister se duce pânã în sãliţele de cursuri. Orele de studiu s-au micşorat şi ca frecvenţã sãptãmânalã şi ca numãr de minute, anii de studiu s-au diminuat, cerinţele de repertoriu au scãzut caraghios de mult. Aici s-a ajuns. Rezultatul? Aceastã ediţie  a Concursului Enescu a fost prima în care nici un român nu a trecut în etapele superioare nici la vioarã, nici la pian.

Era previzibil cã se va ajunge aici, dar ruşinos cã s-a întâmplat. Este puţin probabil cã ceva se va schimba. Din pãcate, ajung sã predea oameni din ce în ce mai puţin pregãtiţi profesional, care au pe mânã din ce în ce mai puţini elevi, care la rândul lor sunt nesupravegheaţi acasã şi nu li se cere sã studieze.

Trec prin oraş şi vãd afişe dreptunghiulare negre pe care scrie cu litere de tipar groase şi albe: 1989-2009 Degeaba. Ei bine, nu chiar degeaba. Aceşti 20 de ani au reuşit sã distrugã învãţãmântul muzical românesc!

Ioana Maria Lupaşcu

This entry was posted in Editorial. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s