Masacru involuntar

AT4

Când mor oameni, cand se prãbuşeşte o clãdire, cade un pod, deraiazã un tren… pierderile sunt imediat vizibile. Nu acelaşi lucru se întâmplã în culturã însã.

De curând, la Festivalul Enescu, la Sala micã a Palatului, publicul a fost încântat de concertul oferit de Florin Rãducanu şi Classical Trubadures Orchestra, cu program de prelucrãri, ample aranjamente jazzistice ale unor celebre compoziţii ale lui Bach, Chopin, Enescu. O searã de jazz simfonic, termen tot mai des întâlnit în ultima vreme; uneori corect folosit, alteori deloc potrivit.

La polul opus minunatului concert susţinut de Florin Rãducanu stã, de exemplu, un concert care îmi stãruie în minte prin şirul de crime comise: jazz simfonic la Brãila, unde câţiva chitarişti fãrã pregãtire clasicã ori chiar de jazz, improvizau în stil heavy-rock peste orchestra clasicã care cânta în spatele lor Simfonia 40 de Mozart sau a cincea de Beethoven.

Adevãraţii jazzmani au la baza formãrii lor o intensã pregãtire în muzica clasicã, o minuţioasã cunoaştere a armoniei, formelor şi contrapunctului clasic, abia apoi urmeazã studiul jazzului şi al improvizaţiei şi specializarea în diferite direcţii: free jazz, etno jazz, classical jazz…

N-aş vrea sã intru pe alunecosul teren al terminologiei muzicale, tãrâm mult mai familiar muzicologilor, dar din cunoştiinţele mele, în primul dicţionar de jazz, sinteza echilibratã între jazz şi simfonic, adaptarea intonaţiei de jazz la structurile simfonice duce la genul de fuziune: jazz simfonic, al cãrui pãrinte este Gershwin, autor clasic care a scris lucrãri simfonice cu puternice inflexiuni jazzistice.

Acum a devenit uzual ca jazzmanii sã cânte sau sã compunã în manierã simfonicã: Dave Brubek, Grappelli , Eugen Ciceu şi Johnny Rãducanu ştiu cã are o astfel de lucrare, Duke Ellington a compus o suitã simfonicã în trei pãrţi, Friederich Gulda are ale sale ”Concerti for Players and Singers”, care s-au cântat şi la Filarmonica George Enescu cu un enorm succes de public şi de criticã, marele nostru Richard Oschanitzky a compus una dintre cele mai bune lucrãri de jazz simfonic “Dublul concert pentru pian, saxofon, orchestrã simfonicã & big band”, dar începuturile au fost fãcute de compozitorii clasici ca Stravinsky cu Ragtime music sau Şostakovici cu cele douã Suite de Jazz ale sale.

Cam asta ar fi pe scurt treaba cu jazz-ul simfonic şi eu ca muzician profesionist, dar şi ca om care pur şi simplu iubeşte muzica am fost teribil de îndureratã sã aud despre acel masacru-concert cãruia i s-a spus atât de impropriu jazz simfonic. De ce folosesc cuvinte atât de mari precum crimã şi masacru pentru un lucru atât de mic în aparenţã?

Dintr-o serie de motive, începând cu respectul pentru marile capodopere ale acestor genii: Mozart şi Beethoven. Un adevãrat muzician respectã partitura atât de mult , încât pânã şi mutarea unui accent sau schimbarea unei nuanţe apare ca un sacrilegiu. Marii compozitori pot fi prelucraţi în diferite maniere moderne, dar nicidecum nu se poate interveni în mod direct în lucrãrile lor şi nicidecum nu pot fi masacraţi, muzica lor nu poate fi acoperitã de gâjâiala zgomotoasã a unor chitãri electrice. Urmeazã respectul pentru public, care, deşi doritor de muzicã, are rar ocazia în Brãila de a asculta concerte şi astfel este puţin educat, iar acei oameni care au fost în salã au plecat acasã cu impresia cã au ascultat jazz simfonic, cã au ascultat muzicã. Cei mai mulţi vor rãmâne cu aceastã convingere şi vor povesti mai departe despre ce înseamnã jazz simfonic, sã-ţi baţi joc de Mozart şi de Beethoven, lucru de fapt deloc adevãrat.

Fenomenul din pãcate nu este nou şi se extinde mai departe de muzicã. De curând am constatat cã, şi în vorbire, fãrã sã vrem, şi, probabil fãrã sã ne dãm seama, ne masacrãm şi propria limbã, folosind cuvintele în cu totul alt sens.

Exemplul care mã deranjeazã cel mai tare este desemnarea a ceva frumos, superb, minunat, divin, interesant prin … bestial . In DEX, bestial = de bestie, ca de bestie, de o cruzime feroce, animalic, sãlbatic, fioros. De ce sã fie un diafan curcubeu, un superb persaj sau un magnific apus de soare … bestial? Limba noastrã are un vocabular care poate satisface întrutotul orice nevoie descriptivã. Acest tip de erori sunt cel mai adesea involuntare şi se extind prin imitaţie şi cum gravitatea este ascunsã, pericolul este de fapt mãrit , cãci… ( aş fi dorit sã o fi spus eu, dar a spus-o cineva mai deştept decât mine) …”Cultura costã bani, dar incultura costã şi mai mulţi bani”.

 

Ioana Maria Lupaşcu

This entry was posted in Editorial and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s