Codrul romanesc

red4

Nu se face a judeca pãdurea dupã uscãturi. Fie verdele cât de verde şi brazii cât de falnici, tot se vor gãsi nişte uscãturi pe ici pe colo, care nu se încadreazã în ansamblu şi pentru cine nu vede bârna din ochiul sãu ci paiul din ochiul altuia, vor sari imediat în evidenţã.

Suntem din ce în ce mai blamaţi şi uneori pe bunã dreptate, dar asta şi datoritã faptului cã se vorbeşte numai despre uscãturile de printre noi, nu şi despre vasta pãdure verde care formeazã poporul român. Strãinãtatea s-a obişnuit sã ne categoriseascã în diverse moduri: popor violent, naţie de violatori şi rãufãcãtori…, dar asta judecând doar dupã infractorii noştri. Fiecare naţie îşi are poamele sale stricate. Spune cineva cã America este o ţarã de criminali, pornind de la exemplul lui Charles Manson şi a altor câţiva demenţi?, cã italienii sunt un popor mafiot, gândind la ceea ce se întâmplã în Napoli şi Sicilia?,cã bulgarii sunt o naţiune de hoţi de maşini?, cã francezii sunt o ţarã de bordeluri şi cocote? Ar fi absurd şi caraghios pentru cel care ar face o asemenea judecatã generalizatoare, ridicolã şi puerilă şi ar stârni de cealaltã parte o rafalã serioasã de riposte, pe deplin îndreptãţite.

Dar aceastã proastã uzanţã s-a instaurat în ce ne priveşte. Şi asta pentru cã multã vreme nimeni nu a ripiostat. Şi de fapt cine ar fi putut sã o facã mai bine decât noi înşine? Atât de mult timp ne-am lãsat loviţi fãrã sã spunem nimic, ceea ce a fãcut ca lucrurile sã ia amnploare şi greutatea acestei etichete sã cadã deopotrivã pe umerii celor din diaspora, dar şi a celor rãmaşi în ţarã. Dintotdeuna am fost un popor paşnic, nu am dorit sã cucerim alte teritorii, nu am atacat pe nimeni, nu ne-am impus cu forţa, nici mãcar verbal. Unii spun ca asta e rãu, eu nu cred asta… Dacã ar fi fost mai mulţi ca noi, lumea ar fi fost un loc mult mai bun şi mai frumos. Am ştiut însã de fiecare datã, în trecut, sã ne apãrãm. Am avut domnitori şi rãzboinici cu care am fi putut sã cucerim multe teritorii, dar ne-am mulţumit sã ne apãrãm ţara de cei care voiau sã ne cotropeascã. Sigur, trãdãtori au existat, de la Iuda încoace, trãdãtorul este elementul care nu poate lipsi din nici o ecuaţie. Încã de pe vremea “Mioriţei”, românul nu a cãutat slavã deşartã, a fost credincios, a trãit şi a  murit cu frica lui Dumnezeu. Iarãşi unii spun cã nu e bine. Cine are impresia cã unica viaţã este experienţa noastrã pe pãmânt şi cã dupã aceea nu mai existã nimic, are toate motivele sã creadã cã atitudinea paşnicã şi ortodoxã a românului este greşitã, cãci în aceastã lume perfidã şi agresivã, cum sã rezişti în acest fel? Am ştiut sã ne batem, în apãrare şi am fãcut-o atât de bine, încât adesea i-am speriat pe atacatori şi i-am pus pe fugã. ”Eu? Îmi apãr sãrãcia şi nevoile şi neamul…[…]/N-avem oşti darã iubirea de moşie e un zid / Care nu se–nfioreazã de-a ta faimã,Baiazid!” Ţara noastrã a avut şi are vârfurile sale multe, de asemenea a avut şi are o mare parte a populaţiei care ar face onoare oricãrei alte ţãri.

Dar cum lumea aceasta este bazatã şi construitã pe contradicţii, avem şi noi pãrţile noastre mai puţin bune. De ce am încetat sã ne apãrãm când suntem lezaţi, insultaţi şi judecaţi pe nedrept? Astãzi cel mai adesea luptele nu se mai duc cu puşca în mânã, dar cuvântul înlocuieşte armatele şi este o armã în sine, pentru cã şi media reprezintã o mare putere.

Aşa cum strãbunii nostri au apãrat pãmântul cu sângele lor, în faţa atacurilor murdare ar trebui şi noi astãzi sã nu stãm tãcuţi şi cu braţele încrucişate, mai ales cã într-adevãr avem ce apãra. Eminescu era deja atât de îndurerat încã de pe atunci, el care iubea atât de mult poporul sãu, istoria naţiei, limba şi patria sa. Cum s-ar simţi el acum când oricine îşi permite sã zicã ce vrea de ţara sa dragã şi aproape nimeni nu-i rãspunde. El, care încã de la 1880 îl invoca pe Ţepeş, probabil nici n-ar putea suporta durerea de a vedea cum  în toatã Europa ocupãm paginile ziarelor şi discursurile politiecinilor corupţi şi cu trecut dubios, dar arareori într-un fel care sã ne onoreze.E de vinã infractorul, e de vinã acuzatorul sau e de vinã absenteismul avocatului apãrãrii? Dar tot el spunea încã de pe atunci: ”Astãzi alţii sunt de vinã, domnii mei, nu este-aşa?

 

Ioana Maria Lupaşcu

This entry was posted in Editorial and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Codrul romanesc

  1. Foarte corect si … frumos !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s