puterea de adaptare la mediu

bordÎn 2000 când am plecat la studii în Elveţia m-am lovit de aceleaşi sentimente contradictorii care îi tulburã pe toţi cei care se mutã în altã ţarã. Emoţia în faţa necunoscutului şi a noului, anxietatea, dilemele, întrebãrile despre ceea ce-mi imaginam cã aveam sã fac. Au urmat dorul de ţarã, însingurarea, obstacolele şi … neadaptarea la noul mediu. Toţi cei care emigreazã trec prin asta.

În aceastã mare încercare a dezrãdãcinãrii, stabilitatea vine de la echilibul dat de simţul identitãţii, dar asta se învaţã cu timpul. Am luat-o pe drumul obişnuit şi evident eronat al dezaprobãrii; nimic din noua ţarã nu era pe placul meu, criticam totul, gãseam nod în papurã oamenilor, stilului lor de viaţã, obiceiurilor, caracterului lor şi situaţiilor în care mã aflam. În general, mã nemulţumea orice de la bun început – consideram poporul “de adopţie” a fi unul format din proşti. Toate astea sunt lucruri comune; toţi cei care au plecat din ţarã, adulţi fiind, au trecut prin aceleaşi stãri, gânduri şi sentimente. Nimic grav,totul e ca acest nivel sã fie depãşit.

Dupã câteva luni în  care ajunsesem sã detest Elveţia şi elveţienii şi fiecare secundã care trecea pãrea un coşmar, am primit un sfat care m-a trezit. Un prieten, plecat de 13 ani din ţara sa natalã mi-a spus cã şi el gândise la fel la început şi cât timp a simţit în acel mod nici nu a reuşit sã se integreze, nici sã se simtã bine, nici sã prospere. Apoi a cãutat calitãţile poporului de adopţie şi a început sã-i iubeascã atât pe ei, cât şi minunata lor ţarã. Miraculos şi ei l-au privit altfel pe el, şi-a fãcut prieteni, o afacere şi lucrurile au început sã se lege.

“Dacã vrei sã trãieşti aici, trebuie sã-i înţelegi şi sã-i iubeşti. Dacã tu ii vei respecta pe ei şi ei te vor respecta pe tine” mi-a spus. Aşa a şi fost! Am deschis ochii şi am vãzut în sfârşit frumuseţea de bijuterie a Elveţiei, candoarea populaţiei, am simţit cã-mi plac şi atunci am început sã mã simt bine.

Apoi am plecat în Italia şi aveam lecţia deja învãţatã, am ajuns acolo deschisã spre a-mi place ceea ce aveam sã întâlnesc. Am fost atentã la calitãţile poporului şi i-am îndrãgit din prima clipã. Mi-a plãcut Italia de la bun început şi am legat prietenii foarte repede. Întâlneam români abia sosiţi din ţarã şi îmi aduceam aminte de începuturile mele în Elveţia, cãci îi vedeam cum dãdeau şi ei cu capul în acelaşi geam opac şi gros al neadaptãrii la mediul de adopţie. Cât timp dureazã neadaptarea şi lipsa dorinţei de integrare, nici ceilalţi nu te pot asimila, nu poate exista comunicare, trai bun sau viaţa la care te aştepți.

Pânã la urmã acest principiu este precum Oul lui Columb, uşor de aplicat şi merge în toate. Când suntem nemulţumiţi de mediul exterior, poate este suficient sã schimbãm ceva în interior şi, ca prin minune, ceea ce ne înconjoarã ne va urma în transformare. Existã atâţia români care fac lucruri minunate în strãinãtate şi care sunt apreciaţi, dar ei cu siguranţã au învãţat sã-i iubeascã pe cei printre care trãiesc şi au devenit la rândul lor iubiţi de aceştia…

 

Ioana Maria Lupaşcu

This entry was posted in Editorial and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s