Românca Alexandra Maria Lara, în topul celor mai iubiţi germani

pozaMai că nu-i top de frumuseţe, talent ori popularitate nemţească din care să lipsească Alexandra Maria Lara. De data asta, actriţa de origine română a intrat în topul celor mai iubiţi germani la un pas distanţă de Angela Merkel.

După ce a fost nr. 1 în topul celor mai frumoşi oameni din Germania, întocmit de revista “Bild”, actriţa, în vârstă de 30 de ani, a ajuns pe locul 13 şi în clasamentul celor mai populari germani, realizat de aceeaşi publicaţie. “Atât de modestă şi, totuşi, atât de talentată. 100% autentică”, o descriu jurnaliştii germani pe românca aflată la o poziţie distanţă ca popularite de cancelarul german Angela Merkel. Înaintea ei se mai află Steffi Graf, Papa Benedict al XVI-lea, Franz Beckenbauer sau Michael Schumacher.

Alexandra Maria Lara, pe numele adevărat Plătăreanu, este fiica actorului Valentin Plătăreanu şi a emigrat în Germania împreună cu familia, când avea 5 ani.

Laureată în 1992 cu Premiul ,,Else Adrian’’, o prestigioasă distincţie de teatru acordată actorilor germani, Alexandra Maria Lara şi-a câştigat celebritatea internaţională abia în 2005, când a jucat rolul secretarei lui Hitler, în filmul “Ultimele zile ale lui Hitler”, nominalizat la Oscar, la categoria Cel mai bun film străin. Actriţa a mai primit Premiul “Camera de Aur” pentru cea mai bună actriţă într-un film german şi a fost invitată, anul trecut, să facă parte din juriul festivalului de la Cannes. A mai fost Ilana în “The Reader” (2008), unde a jucat alături de Kate Winslet, şi şi-a urât serviciul în lungmetrajul britanic “Am o slujbă naşpa rău”, în care a avut-o colegă de platou pe Oana Pellea.

Raluca Ion – Cotidianul

 

This entry was posted in Romanii in presa internationala. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s