Intensitate si vointa…

 ioana2

     “Muzica este viaţã“ , obişnuia sã spunã Maestrul meu, Lazar Berman. Muzica vorbeşte despre viaţã, despre iubire, dureri, nelinişti, realizãri, bucurii, cãderi, aşteptãri, toate prin care trecem zi dupã zi, cu toţii. Pare atât de abstractã, dar abstract îi este doar limbajul. Artistul poate avea fire boemã, dar cu siguranţã este ancorat în realitate, fiecare nouã experienţã trãitã aduce interpretãrii sale un plus de adâncime şi de înţelegere.  Îmi amintesc o lecţie cu Maestrul meu, când dupã ce i-am cântat ”Carnavalul” de Schumann, mi-a spus :

– Nu am ce sã-ţi reproşez. De corect, e corect! Acolo unde scrie crescendo, tu faci crescendo şi îl faci exact din locul în care este notat sã înceapã. Unde scrie piano, tu faci piano. Scrie allegro, tu cânţi allegro. Brava ragazza.  Totul este bine, curat, îngrijit, lucrat, chiar şi original şi cu participare. Şi totuşi …lipseşte ceva .

A fãcut o pauzã şi eu l-am privit miratã .

– La volontà. Lipseşte voinţa. Trebuie sã vrei. Tu nu vrei. Tu cânţi, dar nu vrei şi de aceea ceea ce faci nu are intensitate.

Un sunet, fiecare sunet în parte trebuie dorit, jinduit, aşteptat, condus, trebuie vrut! Şi de aici decurg firesc tensiunea, pasiunea, intensitatea. Aceasta este o altã legãturã a muzicii cu viaţa.  Orice acţiune, orice pas pe care-l facem trebuie însoţit de voinţã, de prezenţa noastrã activã şi nu pasivã. Dumnezeu ne-a creat dupã chipul Sãu şi cum El este Treime, sufletul nostru este unic, dar multiplu, având trei puteri: mintea (raţiunea), dorinţa şi voinţa. Începem prin a visa, continuãm prin a dori – motoarele care ne ţin în viaţã, altfel am fi vii neînsufleţiţi, roboţi blazaţi conduşi de inerţie.  Dorinţa, dacã nu este activã, nu duce decât la blazare. Voinţa – a vrea cu adevãrat, atât de mult cã te şi doare, a nu te lãsa, a nu ceda,  a nu dezarma, a nu lãsa visele sã se piardã – se împleteşte cu raţiunea care aduce soluţiile prin care ceea ce vrem poate deveni real.

Iatã o altã legãturã fundamentalã a muzicii cu viaţa. Aşa cum existã interpretãri moarte şi interpretãri vii, existã şi oameni care, deşi în viaţã, pe dinãuntru au murit demult. Tinereţea sau bãtrâneţea nu au legãturã cu vârsta din buletin, ci cu ceea ce este în interior: energia şi vitalitatea aduse de voinţã. Voinţa de a fi viu, de a trãi, de a face, de a fi fericit, de a progresa, de mai mult, de mai bine, de pur şi simplu altfel.

Un slogan de publicitate ieftinã ar putea spune, fãrã sã se înşele: ”It’s a matter of choice. Orice este posibil, totul e sã vrei!”

În interpretarea pianisticã, orice performer se loveşte uneori de o problemã aparent fãrã soluţie: în anumite partituri, gãseşte notat crescendo pe o notã lungã. Realmente, aşa ceva nu este posibil, pianul fiind un instrument care nu are capacitatea  dinamizãrii unui sunet odatã ce el a fost atacat.  Odatã percutat mecanismul  ciocãnelelor care lovesc coarda, sunetul diminueazã în intensitate, nu mai poate creşte. Şi atunci … vine întrebarea fireascã: < compozitorul care a notat aceasta, nu ştia cã pianul nu poate face crescendo pe o notã deja atacatã? > Bineînţeles cã ştia, Beethoven, de exemplu, avea o adevãratã pasiune pentru asemenea efecte sonore. Dar compozitorul mai ştia şi cã prin voinţa interioarã, prin forţa lãuntricã, se poate. Este o iluzie? Posibil. Dar cu multã voinţã şi intensitate, o notã deja atacatã poate creşte dinamic ulterior.  Şi dacã asta se poate … credeţi-mã , multe altele se pot face, de asemenea. Precum în viaţã; orice este posibil cu voinţã şi intensitate, cãci … muzica e viaţã!

 

Ioana Maria Lupaşcu

 

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to Intensitate si vointa…

  1. Natty says:

    Este reconfortant sa afli ca un muzician tanar gandeste asa. Iti trebuie curaj si intr-adevar, vointa, pentru a te lupta cu spectrul blazarii cate ameninta de multa vreme artistii romani.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s