Milano: de pe podiumul de modă direct în câmpul de țigani

IMG_5593O româncă din Italia a dat lumea modei pe cea a psihologiei. De la defilări pe marile scene ale glamourului a coborât în câmpurile de țigani din Peninsulă să îi ajute la integrare. Mihaela Duțescu are 25 de ani și este licențiată în științe tehnice și psihlogice și până nu de mult a fost model de talie internațională. Este căsătorită cu un om de afaceri italian și are o fetiță de 5 ani, iar de un an și jumătate conduce Asociația ”San Nicola amico dei bambini” (Sfântul Nicolae prietenul copiilor) din Milano. Această structură psiho-socio-culturală este unica asociație românească din Italia care, prin programe de integrare, se ocupă de copiii conaționalilor. Numeroase programe sunt realizate pentru romi, ea fiind convinsă că, dacă generația nouă de romi va fi instituționalizată, pe viitor va scădea considerabil infractionalitatea în rândul acestora.

De unde ți-a venit ideea de înființate a unei astfel de asociații?

Totul a pornit acum un doi ani și jumătate când fetița mea era încă mică. Îmi este teamă să merg cu mașina și merg des cu metroul. Am văzut atunci o femeie rom cum cerșea purtând în brațe un copil de aceeași vârstă cu a fiicei mele. Țin minte cum am avut impulsul să fur acel copil și să îl iau acasă cu mine, să îl salvez. Era un zgomot teribil, foarte frig în metrou, iar acel copil se uita cu ochii în sus, pierdut în timp, un copil bolnav. Am stat 20 de minute uitându-mă la el și mi-au dat lacrimile de milă. Am văzut apoi cum un domn rom, probabil soțul femieii, se uita urât la mine și am plecat. Dar m-am gândit că trebuie sa fac ceva. Eram urmărită de o suferință constantă de fiecare dată când ieșeam și vedeam acești copii, când mai citeam și în presă cum se vorbește despre copiii români, cum sunt discriminați în școli. Nu știam de unde să încep. Nu era de ajuns să îmi umplu buzunarele și să dau bani tuturor. M-am gândit că ar fi nevoie de o instituție care să îi susțină.

Cum ai gândit și structurat acest proiect de integrare psihologică?

Am început să fac o campanie de sensibilizare ca să atrag persoane specializate: un psihoterapeut, un psiholog, un consilier de mame, un mediator cultural care să facă mediere între familia italiană și cea română și așa a început totul. Am încercat să găsesc un spațiu după școală și să fac un program de ușurare a parcursului românului în școală. Ideea era ca după școala italiană, copilul să vină la mine în sediu, să își spună durerile, iar cu ajutorul psihoterapeutului să identificăm problemele psihologice ale acestui copil și greutatea pe care o are în parcursul de integrare. Toate acțiunile au la bază puterea cuvântului și analiza psihologică specializată.

A avut ecou aceasta inițiativă?

Am avut două conferințe importante de sensibilizare, una la Roma în luna iulie anul trecut, iar alta la Milano în noiembrie. Am fost foarte tristă să observ lipsa de colaborare dintre asociațiile românești din Italia, dar și între asociațiile noastre și cele italiene. Ideea mea este să nu facem caritate, cum este obișnuit italianul despre român. Caritatea nu face bine, nu construiește, nu produce nimic, produce doar un individ care are nevoie și care doar cere, nu un individ independent.  În asociația mea vreau să fac un parcurs psihologic de creștere a identității, iar integrarea o văd nu ca pe o pierdere a identității, ci doar ca pe o îmbinare pozitivă între Italia și România în sufletul copilului. Dacă copilul român este în Italia cu siguranță nu a decis el pentru aceasta.

Parcursul tău de integrare a fost dificil?

Eu m-am stabilit în Italia în urmă cu 5 ani, aveam doar 20 de ani. Am fost foarte discriminată la Universitatea Catolica pe care am frecventat-o. Am suferit mult pentru  că sunt româncă și italienii nu fac diferența între cei răi și cei buni dintr-un popor. Acum s-au mai schimbat lucrurile, dar nu mi-a fost ușor și din cauza prejudecăților oamenilor legate de casătoriile mixte dintre români și italieni. Am suferit mult și eu, iar acest lucru mă motiveză să îi ajut pe cei mici care acum se formează.

DSCN1776Cum arată în mintea ta portretul copilului român care trăiește în Italia?

În această asociație ne interesăm în special de copiii de la 2 la 6 ani, înainte de inscrierea în clasa întâi. Figura detectată este una tristă, încruntată, care neagă faptul că este român pentru că știe că nu este acceptat. Copilul acesta se adaptează ambientului în care este introdus, dar nu se adaptează lui însuși, negându-și rădăcinile. Făcând acest lucru negi o parte din tine, nu ești întreg, nu crești un adult liniștit. Vei fi în viitor un adult între două margini ale societății. Părintele din păcate ajunge acasă obosit de la serviciu, nu are puterea și energia mentală să îl susțină pe copil, iar copilul observă. Minorul este foarte sensibil. El nu o să spună niciodată nemulțumirile lui întrucât vede că nu există din partea părintelui disponibilitate morală și se creează în felul acesta un ”non-dialog”.

Trăiește copilul român cu un sentiment de inferioritate?

Dacă îl are adultul român acest sentiment cu siguranță îl transmite și copilului. Știm bine că mass-media în ultima vreme a murdărit statutul românului în Italia și s-au făcut prea puține pentru a ameliora aceastei imagini. Avem declarații ale mamelor românce care spun cum copilul s-a simțit discriminat de către elevul italian și de către educator și, dacă nu s-a simțit în inferioritate inițial, se va simți după, succesiv, pentru că este un spațiu care creează diferență etnică. Această structură, asociație intenționează sa ajute la adaptare. Copilul român trebuie să fie susținut constant. Am pornit explicand echipei mele cât de important e să creștem împreună copii care vor fi mai târziu adulți integrați.

 

Numeroase ONG-uri italiene se ocupă de integrarea străinilor. Cine te sprijină pe teritoriul italian să îți implementezi ideile și proiectul, cu cine colaborezi?

În prezent lucreaz cu Opera Nomadi la un proiect pentru construirea unor grădinițe pentru copiii rom cu vârste între 3 luni și 2 ani. Se știe faptul că micuții rrom sunt exploatați în cerșetorie. Noi încercăm să convingem părinții să îi instituționalizeze pentru a le crea o bază educațională.  Acest proiect este doar o parte a activității asociației mele.

DSCN1775Care a fost reacția mamelor rom?

Am început cercetarea cu câmpul Triboniano din Milano, iar răspunsul a fost pozitiv, multe femei vor să mă susțină. Au primit acest proiect foarte bine, au fost încântate că pot să ofere copiilor lor o viață diferită de cea pe care o trăiesc ele în acest moment. În prezent am alături două românce care au lucrat ca educatoare în țară și se vor ocupa de o statistică a copiilor existenți, dar și a mamelor care ar vrea să integreze acești copii în gradinițele pe care le organizăm pentru ele. Sunt în jur de 300 de copii, dintre care 150 mici, de câteva luni.

Prin aceste proiecte nu vrem să înființăm o altă comunitate în interiorul acestei comunități, ci să îi ajutăm pe acești copii după școală, să citim cu ei limba română și limba italiană, să inventăm fel și fel de jocuri, să facem cu ei mici colocvii în care vor putea să spună problemele pe care le au fără să fie certați. Ajutarea copilului imigrat prin intermediul cuvântului și ascultării active este un proiect pionieristic, nou în Europa, dar am încredere și lupt pentru reușita lui.

Cum a fost coborârea de pe scenele de modă în câmpurile de țigani?

Nu a fost o coborâre de pe podium, ci doar o schimbare de cadru. Când eram model eram și atunci implicată în multe acțiuni de binefacere în orașul natal Pitești. Îmi foloseam imaginea la multe evenimente unde se donau bani, în scop caritabil, pentru spitale, orfelinate. Viața de model nu durează la nesfârșit. Întotdeauna am fost implicată în social. Uneori este deranjant să fii mereu asociat cu imaginea ideală de pe scenă și să nu mai fii luat în serios când faci lucruri de altă natură.

Daniela Vițelaru

This entry was posted in Povesti de succes despre romanii de pretutindeni. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s